Ai o întrebare despre produs, despre abonamente sau ai nevoie de ajutor? Scrie-ne și îți răspundem în cel mai scurt timp.
Program
Răspundem cu pași clari și, unde e cazul, ne conectăm direct la calculatorul tău ca să rezolvăm pe loc.
Pe Mac, aplicația pornește din prima, dar nu poate face nimic până nu îi dai două permisiuni. Aici sunt, cu tot cu drumul prin Setări.
Documentație
Ce găsești aici
-
Primul e cel pentru care ajunge lumea aici: aplicația e deschisă, pare în regulă, dar de la distanță se vede negru sau nu se mișcă mouse-ul. Al doilea e pasul de la instalare. Al treilea e pentru Mac-urile la care nu stă nimeni.
Permisiunile
Pentru a controla desktopul la distanță, trebuie să permiți SyncDesk acces la setările de Înregistrare ecran.
Pentru a controla desktopul la distanță, trebuie să permiți SyncDesk acces la setările de Accesibilitate.
macOS nu lasă niciun program să vadă ecranul altcuiva sau să miște mouse-ul, decât dacă i-o îngăduie proprietarul Mac-ului, o dată, dintr-un ecran de sistem. Sunt două permisiuni diferite, și fac lucruri diferite:
Cel mai simplu e din aplicație: pe cartonașul galben apasă butonul, și te duce chiar în ecranul de sistem potrivit. Dacă vrei să le pui de mână:
Pasul patru se sare cel mai des, și de-aia pare că bifa „nu s-a prins": macOS dă permisiunea nouă abia la următoarea pornire a aplicației. Închide-o complet, nu doar fereastra.
Aplicația le cere doar când e nevoie, și tot de acolo se dau: Monitorizare intrare, ca să meargă tastatura de la distanță pe Mac-ul tău, și Înregistrare audio, dacă vrei apel vocal în timpul sesiunii.
Prima deschidere
Aplicația noastră de Mac nu e încă semnată cu un certificat Apple, deci macOS o oprește la prima deschidere și spune că nu poate verifica cine a făcut-o. Nu e un semn că fișierul e stricat sau că are ceva în el: e ce face macOS cu orice aplicație care nu vine din magazinul lor sau de la un dezvoltator înscris la ei.
Ți-o spunem pe față, aici și pe pagina de descărcare, ca să nu descarci și să crezi că ți-am dat un fișier stricat. Pasul dispare de la sine când terminăm înscrierea la Apple.
Dacă instalezi pe mai multe Mac-uri și vrei să scapi de pasul ăsta, aceeași treabă dintr-o comandă, după ce ai copiat aplicația în Aplicații:
sudo xattr -dr com.apple.quarantine /Applications/SyncDesk.app
Comanda scoate eticheta pe care macOS o pune pe fișierele descărcate. N-o folosi pe programe luate de oriunde: aici o dăm fiindcă știi de la cine vine fișierul.
Acces oricând
Din start, o conexiune nouă cere acordul omului de la celălalt capăt. Pentru un Mac la care nu stă nimeni, pune-i o parolă permanentă:
Pe macOS, parola permanentă nu ajunge singură: dacă lipsesc cele două permisiuni de mai sus, conexiunea se face, dar nu se vede și nu se mișcă nimic. Pune-le pe amândouă înainte să pleci de lângă Mac.
Întrebări
Închide aplicația complet și deschide-o din nou. macOS aplică o permisiune nouă abia la următoarea pornire a programului, deci cât timp rulează tot procesul vechi, bifa pare că nu s-a prins.
Lipsește permisiunea de Accesibilitate. Înregistrarea ecranului dă imaginea, Accesibilitatea dă controlul, iar ele se dau separat.
Aplicația nu e încă semnată cu un certificat Apple. Deschide Setări sistem, Confidențialitate și securitate, derulează până jos și apasă Deschide oricum. Se cere o singură dată.
Da, prin Rosetta. Aplicația e construită pentru procesoare Intel, iar Mac-urile cu procesor Apple o rulează prin stratul de compatibilitate al Apple, fără nimic de făcut în plus.
Da, și invers. ID-ul și parola funcționează la fel indiferent de sistemele de la cele două capete.
Scrie-ne ce versiune de macOS ai și ce se vede de la distanță: ecran negru, sau imagine fără control. Sunt două probleme diferite, cu două bife diferite.